Liderul Partidului Regiunilor din Ucraina, fostul premier Viktor Ianukovici, a respins duminică o condiţie-cheie pentru o alianţă cu grupul parlamentar al premierului Iulia Timoşenko, diminuând şansele creării unei noi coaliţii guvernamentale, relatează AFP.
Ianukovici, un fost rival al lui Timoşenko, a explicat că nu poate accepta o modificare a Constituţiei care să pemrită pe viitor alegerea preşedintelui de către Parlament.
"Am luat această decizie fără ambiguitate. Inima îmi spune că alegerea preşedintelui prin sufragiu universal direct este singura soluţie. În plus, nu are sens să formăm un nou guvern în perspectiva apropierii alegerilor prezidenţiale", explică Inaukovici.
Ucraina urmează să organizeze alegeri prezidenţiale la începutul anului viitor.
Partidul Regiunilor şi Blocul Iulia Timoşenko negociază formarea unei coaliţii şi revizuirea Constituţiei.
În ipoteza în care preşedintele ar fi ales de Parlament, Ianukovici ar deveni şef al statului, în locul lui Viktor Iuşcenko. Iulia Timoşenko, fostă aliată a preşedintelui Iuşcenko şi în prezent o adversară a acestuia, ar păstra postul de prim-ministru.
O reacţie a Iuliei Timoşenko este aşteptată duminică după-amiază.